Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Adrian Mutu, baie de mulțime la Ploiești! Ce spune despre clasarea Petrolului în play-off și ce își dorește la primul meci ca antrenor pe „Ilie Oană”

Adrian Mutu, baie de mulțime la Ploiești! Ce spune despre clasarea Petrolului în play-off și ce își dorește la primul meci ca antrenor pe „Ilie Oană”

26 ian. 2025, 17:40, Superliga
Adrian Mutu, baie de mulțime la Ploiești! Ce spune despre clasarea Petrolului în play-off și ce își dorește la primul meci ca antrenor pe „Ilie Oană”
Foto: Ion Filip (ProSport)

Adrian Mutu a participat la o sesiune de fotografii și autografe, la magazinul oficial al clubului, și a avut nevoie de mai bine de o oră pentru a răspunde cererilor fanilor Petrolului.

Mai bine de 200 de oameni, în special copii, s-au înghesuit pentru o poză și o semnătură de fostul mare internațional. Răbdător, Mutu nu a refuzat pe nimeni, atrăgând atenția tuturor, chiar dacă la aceeași acțiune au mai fost chemați jucătorii Papp, Irobiso și Bălbărău.

Adrian Mutu, la primul meci pe „Ilie Oană” ca antrenor al Petrolului Ploiești

Mutu va debuta ca antrenor pe „Ilie Oană” luni, de la ora 17.00, contra celor de la FC Botoșani. Înaintea partidei, el a făcut un apel la publicul ploieștean.

„Tot ce îmi doresc este să vină cât mai multă lume la meci. Băieții au nevoie de sprijin și e nevoie de spectatori care să-i împingă de la spate. Orice punct contează în lupta pentru play-off”, a spus tehnicianul Petrolului.

Acesta a precizat că o clasare între primele șase echipe la finalul sezonului regular ar fi un bonus pentru Petrolul, nu un obiectiv.

„Nu ne putem compara financiar cu alte echipe, dar asta nu înseamnă că nu vom lupta. Sper să nu mai plece niciun fotbalist până la vară. Mai mult, chiar aștept doi jucători în perioada următoare”, a mai spus „Briliantul”.

Mutu a anunțat, totodată, că mai vrea transferuri la echipă, mai exact un atacant și un mijlocaș de bandă.

„Momentan, nu se mai pune problema unui portar. Avem trei portari în lot și nu văd cine ar mai putea veni, care să fie valoric peste ei. Ne trebuie întăriri în alte compartimente”, a mai declarat antrenorul Petrolului.

Pentru Mutu urmează o serie de trei partide care pot clarifica situația echipei sale. În decurs de zece zile, Petrolul joacă acasă cu FC Botoșani, în deplasare la Farul, și apoi, pe teren propriu cu FCSB.